luni, 13 aprilie 2009


meanwhile city




o să învingem mi-a spus
mi-a legat cămaşa de forţă
coridorul lung se termina cu o fereastră plină de linişte
acolo puii decapitaţi îşi strânseseră fulgii pe umeri şi străluceau
era mult până la margine era un cer o lumină oarbă
multe vieţi puse la uscat
indivizi îngrămădiţi pe la colţuri morfolind lenjerie murdară
şi slăbănoagele ore de meditaţie luminate de şocuri electrice
spasme chicoteli toate îşi frecau satisfăcute în aer miile de picioruşe
emiţând cu pocnet scurt lumini de un albastru intermitent

simţeam oraşul
se apropia mârâind
imens ca sub microscop
pe străzi gândurile adormiţilor deveniseră uriaşe
roteau în mijlocul intersecţiilor fragmente de
realitate ei le numeau vise
de aproape atât de aproape se vedea clar
erau găuri negre în care
dispăreau toate sensurile culorile
oraşul traversa prevăzuta noapte alb-negru era o poză învechită
ruptă în punctele circulate

nu plec nu plec aici
ma simt în siguranţă în camera asta sunt o intersecţie importantă
oamenii albi ma traversează cu toate acele cu toate farurile aprinse
ca pe noaptea cea mai
din gură cuvintele îmi ies ca nişte fuioare de ceaţă
mă risipesc mă adun mă iubesc
aici sunt esenţa
fumegarea mulţimii de arderi interne

între timp totul e între

oraşul sparge ferestrele năvăleşte în mine
ca o apă saturată de fier-întâmplări
sirena salvării cântă un cântec vrăjit ademeneşte moartea în trup şi
râd îmi curg lacrimile de bucurie
lavaj gastric poate şi atropină
cât se chinuie ei cât se chinuie să rămân
scuip râzând ştiu deja
o să se termine şi o să înceapă
timpul care se întoarce pe partea cealaltă
timpul în care el o să-mi spună
o sa învin

gem

îmi strânge cămaşa de forţă
se aşează tăcut lângă mine şi
despicăm aerul nopţii cu priviri atente ca nişte
guri de mitralieră


miercuri, 8 aprilie 2009


când stai întins pe o bancă


de fapt nu stai întins pe nimic
e un cutremur de neoprit
început aproape de soare
toate lucrurile vin fix peste tine
cu precizia bisturiului
şi nu le poţi opri nu poţi opri sângerarea
eşti o piesă de domino care
dărâmă taie la rândul ei mai departe
eşti un soare ascuţit care se prăbuşeşte
peste femeia de lângă tine planeta tot mai îndepărtată
cu gânduri frigide şi gesturi molatice de abandon
în continua rotaţie a corpurilor
fiecare gest cu propria descompunere
despre dragoste
numai de bine