joi, 26 martie 2009

no woman, so cry
nighttime



mă ridic dintre vene şi umblu
îmi adâncesc tălpile în cuţitul străzilor
durerea mi se învârte în cap fiara captivă
gata sa muşte orice beregată i-ar ieşi înspre colţi
nu pot nu vreau să-i dau drumul
o ţin zdravăn în lanţ pe grasa asta animalul meu favorit
bine hrănit cu decepţii şi foamete
străzile îmi taie genunchii aerul fluieră de plăcere
orice femeie prin care trec se face coastă spre cerul meu personal
hohotesc din ascensor tremurându-mi guşa sătulă
jos rămâne lama străzilor o dâră delicioasă de sânge
şi haita de bărbaţi urlând înfometată
spre capul meu ce luminează ca o lună plină deasupra oraşului gol

sâmbătă, 21 martie 2009

undead



bisturiul nu are emoţii
tăietura e perfectă în carnea rece întinsă pe pat
ce puternică e totuşi viaţa îmi spun
carnea asta a fost până acum cineva care
avea ochii deja întorşi spre alte naşteri
mirosul de ficat umplea camera
frica mea era ghemuită spre uşă
un mare animal încolţit

acum s-a terminat în mintea mea e tăcere zăpadă
pe bolta neagră a cortexului
liniştea întinde pete de lumină
totul e frumos ca o auroră boreală

sub impulsul tăieturii corpul de pe pat
mişcă articulaţiile
aştept să deschidă ochi roşii lacomi
nu se întâmplă nimic
îmi trag nasul
mâna legistului nu tremură nu ezită
n-a pierdut niciodată un puls
iar moartea n-ai cum s-o pierzi
acul gros a intrat în arteră
mirosul de formol îmi înconjoară plămânii
ca un bondar vesel
zâmbesc spun un banc
atmosfera se destinde ca un balon
începem să urcăm